Fostul jucător al FCSB, cedat în Liga 2, VISEAZĂ să fie coechipier cu Radu Drăgușin

Publicat: 18/01/2024, 16:30
Actualizat: 19/01/2024, 13:08

Ovidiu Perianu a venit la Gloria Buzău să-și relanseze cariera și speră să ajungă să joace la cel mai înalt nivel alături de prietenii lui.

Promovarea este cuvântul de ordine în aceste zile la Gloria Buzău. După o pauză de cinci săptămâni, fotbaliștii divizionarei secunde din Crâng au revenit la antrenamente și au tras tare încă de la prima ședință de pregătire. A fost prezent și noul lor jucător, Ovidiu Perianu, care este împrumutat până în vară de la FCSB.

Venit după un sezon nereușit în prima divizie, la Universitatea Cluj, Perianu speră ca prestațiile de la Buzău să-i convingă pe cei de la FCSB să-l cheme înapoi la vară.

Visează să fie iar coechipier cu Radu Drăgușin și cu Tavi Popescu

„Da, îmi doresc să revin acolo. Nu pot să spun că a fost o presiune, că până la urmă poate presiunea o luam singur pe umerii mei. Dar până la urmă e fotbal, facem ceea ce ne place și când intrăm pe teren trebuie să jucăm cu zâmbetul pe buze și să fim bucuroși că jucăm fotbal”, a spus Ovidiu Perianu, fotbalist Gloria Buzău.

Fost coechipier cu Radu Drăgușin în perioada junioratului, la Regal București, Ovidiu Perianu spune că omul momentului din fotbalul românesc a visat mereu la Premier League: „De mic îl știu, era foarte serios, era atent la orice detaliu și de mic și-a dorit să ajungă să joace în Premier League. Adică nu doar acolo, ci în campionatele tari. Îl felicit și sper să ajungă cât mai sus”.

La Regal, Perianu a fost coechipier și cu Octavian Popescu, de la FCSB. El recunoaște că visează la momentul în care Drăgușin, Popescu și el vor reface trioul magic din perioada junioratului: „Mi-aș dori, ar fi foarte frumos să fim toți trei și să ajungem la echipe de top. Eu mi-aș dori să evoluez în Premier League”.

Pentru Andrei Prepeliță, antrenorul Gloriei Buzău, venirea lui Perianu este una dintre achizițiile de top ale acestei perioade. Speră ca sub „bagheta” lui, fostul jucător al FCSB să ajungă să evolueze din nou pentru naționala de tineret. „Și el și-a dorit să vină să joace, având în vedere că la Cluj nu a jucat foarte mult. Sper să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Mie îmi place ca jucător, de asta l-am și vrut. Are calități bune, a jucat și la FCSB, e un obișnuit al loturilor naționale și sper ca prin evoluțiile lui să atragă atenția celor de la echipa națională”, a spus Andrei Prepeliță.

Alin Dobrosalevici, Gloria Buzău: „Mi-am lăsat barbă să par mai matur și mai dur”

La cei 29 de ani ai săi, Alin Dobrosalevici a pierdut numărul reunirilor la echipele la care a activat. El spune însă că niciodată nu a mai așteptat cu atâta bucurie revederea cu coechipierii.

„N-am numărat niciodată. După ce termin antrenamentul, o să mă gândesc la chestia asta. Am fost nerăbdător să începem, mai ales că acum am avut o vacanță foarte lungă. O lună și o săptămână, cam așa. Nu am avut niciodată vacanță așa lungă și cumva abia așteptam să începem”, a afirmat Alin Dobrosalevici.

După cum mărturisește, cea mai frumoasă amintire din fotbal pentru el datează din perioada în care evolua la Călărași, în perioada februarie 2018 – iulie 2019, și a marcat chiar în meciul după care și-a cerut de nevastă actuala soție: „Cea mai frumoasă amintire e de când am jucat la Călărași, când am dat două goluri și în ziua aia am cerut-o de soție pe soția mea I-am făcut o surpriză, am chemat-o intenționat la meci doar ca să-i fac o surpriză acasă”.

Alin Dobrosalevici este un jucător care poate fi recunoscut ușor de spectatori, dar și de adversari, pentru că de multi ani poartă barbă, ceea ce îl face să pară mult mai fioros și să se apropie cumva de idolul lui, Sergio Ramos. „Cred că de pe la 20 de ani și ceva mi-am lăsat barbă. Să par mai matur și mai dur cumva. Nu știu dacă sunt mai fioros pe teren, dar așa m-am obișnuit și așa îmi place. A rămas și va rămâne Ramos idolul. Nu prea pot să zic că am copiat ceva de la el, că e la un nivel prea mare ca să pot să copiezi ceva de la el. De încercat încercăm toți să copiem câte ceva de la jucătorii mari, dar nu știu dacă ne iese tot timpul”, a mai spus el.

Andrei Prepeliță: „A fost cea mai lungă vacanță de până acum”

Și antrenorul Gloriei Buzău, Andrei Prepeliță, a recunoscut că a traversat cea mai lungă vacanță din viața sa, însă și-a umplut-o făcându-și temele pentru noul sezon.

„A fost cea mai lungă vacanță a mea de până acum, în 21 de ani de activitate ca jucător, ca antrenor. M-am și odihnit, dar au fost foarte multe lucruri de pus la punct”, a afirmat Andrei Prepeliță.

La finalul lunii, echipa buzoiană va pleca în cantonament în Antalya, un loc pe care Prepeliță îl cunoaște perfect și în care a fost și ghid pentru soție, în concediu. „Nu mai știu de câte ori am fost în Antalya… De prin 2003, cred, când s-a terminat cu Norcia. În concediu am fost din cauza soției, că ea-și dorea să mergem acolo pentru că copiii aveau foarte multe facilități și fiind mici… Vă dați seama că știu pe acolo”, a precizat antrenorul.

Aflată pe locul 5, calificant în play-off, în clasament înaintea ultimelor etape din sezonul regulat, Gloria Buzău este una dintre echipele care se pot bate la promovarea în Superligă. Prepeliță le cere răbdare suporterilor și multă putere muncă jucătorilor: „Așa, din gură, e foarte ușor să spunem. Eu m-am hazardat în vară așa să anunț acest obiectiv. Dar nu aveam cum să vin aici fără să-mi propun acest lucru. E normal să-mi doresc să revin în Superligă, acolo unde am activat în majoritatea timpului”.

foto: Gloria Buzău

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal